#altă întrebare: Noi pentru ce protestăm?

Trăim zile ciudate… nu suntem șocați că România este furată de propriii conducători, știam asta de mult, nu suntem șocați de lumea în care trăim, se vede clar că totul e pe dos…

Ieri am ieșit pentru prima dată în piața Operei din Timișoara, piață în care se desfășura revoluția în anul în care eu m-am născut.

Mi-am luat soția de mână și împreună cu alți doi prieteni am spus, privind la un stream live de la Digi24 “hai să mergem nu se mai poate așa… trebuie să le transmitem și noi că nu suntem de acord cu ce se întâmplă…”

Nu le doresc răul, nu-i urăsc, nu mă încadrez în Ro-MÂNIA… ci pur și simplu îmi doresc ca țara în care m-am născut, iar acum aleg să trăiesc, să fie o țară decentă, o țară în care hoții să fie numiți hoți, nu parlamentari sau conducători, o țară în care cei care muncesc să poată trăi decent, fără a mai fi nevoie să lucreze “extra” la un ciubuc în garaj, la negru… fără ca să mai fie nevoie ca oamenii să trăiască cu frică față de ziua de mâine. O țară în care, dacă mergi în spital, să fii tratat cu atenție de un specialist, nu de cel care a dat mai multe mii de euro pentru “postul promis”. O țară în care oamenii să-și plănuiască să rămână… nu să o părăsească.

“Românul se descurcă, românul e inventiv, românul când nu mai are bani schimbă 100, 100 de euro…” sunt sătul să aud de lucrurile astea.

Acum aproximativ două săptămâni participam la o conferință susținută de Moise Guran, erau o grămadă de dezbateri, era liber la întrebări… oamenii se frământă încotro merge țara… însă prea puțini dintre noi mai CREDEM că România poate fi o țară în care oamenii talentați să se întoarcă să muncească, frații și părinții să revină în casele abandonate pentru o chirie în țările calde și un trai mai bun. Prea puțini mai avem speranță în schimbare și prea mulți se bazează pe forțele lor și nu recunosc deloc Divinitatea.

Apropo de Moise Guran și conferința lui… mi-a trecut prin cap sa ridic mâna și să întreb… credeți totuși ca Dumnezeu ne mai poate scoate din rahatu’ ăsta în care suntem…? Nu am fost pregătit să fiu împușcat atunci… așa că am întrebat cu voce tare doar în gând.

Părerea mea este că Secretul va rămâne mereu Dumnezeu, bunăstarea e dată de o viață trăită frumos, o viață în care vecinii se salută, se ajută și bisericile sunt un loc de întâlnire în unitate cu Dumnezeu, nu un alt soi de afaceri religioase sau un loc în care păstrăm și împlinim TRADIȚIA…  un loc în care mergem că dă bine.

Noi pentru ce protestăm? Eu zic că mai mult ar trebui să ne rugăm, decât să protestăm. Să ne cerem iertare înaintea Lui Dumnezeu și să cerem milă. Singuri nu ne vom putea face dreptate.

ps. soluția nu va fi niciodată să plecăm din România.

Mai departe câteva imagini de la prostest, pe melodia lui Cristian Cazacu.